Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni, 9 mai, un mesaj cu ocazia marcării Zilei Europei.
”Ziua Europei marchează momentul de referință de acum 72 de ani, în care șeful diplomației franceze de la acea vreme, Robert Schuman, prezenta celebra Declarație care îi poartă numele, pusă la punct împreună cu Jean Monnet. A fost un prim pas hotărât către crearea Uniunii Europene.
Trecuseră doar 5 ani de la sfârșitul unui război devastator, care a zguduit întreaga lume și a provocat numeroase pierderi umane și economice. Iar planul celor doi părinți fondatori ai construcției europene avea la bază conceptul de solidaritate și ideea unei comunități de interese pașnice, care să facă imposibilă reizbucnirea unui nou conflict distrugător. Cu rănile încă deschise, Europa se pregătea să închidă porțile amenințărilor care îi puteau aduce nimicirea.
În timp ce Estul Europei a rămas sub povara grea a unui autoritarism de stânga, germenii Europei Unite au început să rodească în Vest, devenit model de înțelegere, prosperitate și dezvoltare. Ruinele au lăsat, treptat, locul unui viitor bazat pe construcție, cooperare și viziune comună democratică și economică. Eliberarea lagărului comunist, pentru care românii au plătit un scump tribut de sânge, ne-a oferit șansa de a ne alătura celui mai impresionant proiect al păcii și bunăstării – Uniunea Europeană. În cei 15 ani de la aderare, pe care îi sărbătorim în acest an, românii s-au bucurat și au demonstrat că merită să fie parte a construcției europene, confirmând vocația noastră de popor atașat valorilor democratice.
Dacă până de curând gândurile noastre se îndreptau mai degrabă către prosperitate, către dezvoltare economică, iată că azi, din cauza agresiunii militare ruse din Ucraina, la granițele noastre, la granițele Uniunii Europene, revenim la viziunea părinților fondatori ai Uniunii noastre.
Primele cuvinte ale Declarației Schuman sunt astăzi la fel de actuale : „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă”. Acum, când spectrul războiului amenință din nou pacea globală, după perioada dificilă a pandemiei, Europa dă dovadă mai mult ca oricând de unitate și solidaritate și face toate eforturile pentru apărarea păcii. Unitatea și coeziunea statelor membre, coerența reprezentării intereselor noastre prin instituțiile UE sunt susținute prin umanitatea arătată de cetățenii noștri. Iar românii, azi, au demonstrat, prin generozitatea cu care și-au deschis ușile caselor pentru refugiații ucraineni, că valorile pe care le împărtășim la nivel european sunt reale, că solidaritatea este calea dezvoltării noastre împreună.
Născută ca un nucleu al păcii și solidarității, Uniunea Europeană s-a dezvoltat, s-a consolidat, a depășit provocări economice și sociale majore de-a lungul celor peste șapte decenii de existență. Grație mobilizării la nivelul Uniunii, România și toate celelalte state membre au beneficiat de răspunsul european comun la criza provocată de pandemie, iar mecanismul european de redresare și reziliență reprezintă un prețios punct de sprijin pentru perioada următoare. Toate aceste eforturi merg în direcția consolidării proiectului european, cu deschidere spre ceea ce își doresc cetățenii statelor membre.
Propunerile conturate în ultimele luni, pe baza dezbaterilor și dialogului cu cetățenii în cadrul Conferinței privind viitorul Europei indică o gamă largă de preocupări pentru perioada următoare, de la schimbările climatice la sănătate, consolidare economică, locuri de muncă, gestionarea migrației și rolul construcției europene în plan global.
România are, azi, toate resursele necesare pentru a fructifica oportunitățile de dezvoltare în beneficiul cetățenilor săi. La cele 40 de miliarde de euro – bani europeni deja prezenți în economia țării noastre, alte peste 80 de miliarde de euro vor contribui la accelerarea modernizării și recuperarea decalajelor de dezvoltare economică față de partenerii noștri vestici.
Provocările acestei perioade determină ca solidaritatea statelor membre să se manifeste și față de țările cu perspective de integrare europeană – Ucraina, Republica Moldova, Georgia. Iar răspunsul comun care a coagulat în acest context statele membre demonstrează consolidarea proiectului european, din care și România face parte.
La Mulți Ani, Uniunea Europeană!
La mulți ani tuturor cetățenilor europeni!
La Mulți Ani României în Uniunea Europeană!”