Meteorologii au emis luni, 11 aprilie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
În Oltenia media temperaturilor maximelor va fi în creștere, de la 12…13 grade în prima zi, la valori în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă.
Ulterior, temperatura aerului va scădea la 14…15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18…20 de grade.
Alternanțe termice vor fi și în regimul nocturn al temperaturilor, care vor avea o medie de 0…1 grad în primele nopți, iar în restul intervalului vor oscila între 4…8 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie, iar în 17 și 18 aprilie vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.