Meteorologii au emis luni prognoza meteo pentru perioada 20 iunie – 3 iulie.
În regiunea Olteniei, vremea va fi călduroasă la câmpie în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, iar temperaturile maxime, mediate regional, vor avea variații între 30 și 34 de grade, cu cele mai scăzute valori în 20 și 23 iunie.
Minimele termice vor fi în creștere treptată în prima săptămână, de la medii de 14 grade la 18 grade, apoi se vor menține în jurul acestor valori până la finalul intervalului.
Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în 23 iunie și din nou în 28 iunie.