12 agenți economici au fost verificați în această perioadă de polițiștii mehedințeni, în colaborare cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți și ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, în contextul sărbătoririi Sfintelor Sărbători de Paște.
Astfel, au fost retrase de la comercializare 50 de kilograme de carne păstrată în condiții neconforme și 21 de kilograme de mezeluri cu termenul de valabilitate expirat.
De asemenea, la un agent economic din municipiul Orșova a fost identificată cantitatea de 32 de kilograme de pește proaspăt și 31 de kilograme de scoici, expuse spre comercializare fără a deține documente justificative de proveniență.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracțiunii de comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice, luându-se măsura ridicării produselor din pește în vederea confiscării.