Ministrul Educației Ligia Deca a transmis un mesaj cu ocazia începutului noului an școlar, iar cu această ocazie a transmis că experiența de a fi elev în România se va schimba radical în următorii ani.
”Acest început de an școlar are, însă, și o altă semnificație – este un nou început pentru întreg sistemul de educație, odată cu intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar. După mult timp de așteptare, schimbarea pe care cu toții ne-am dorit-o în sistemul de învățământ începe să se vadă. Avem, însă, nevoie de mai mult și lucrăm să asigurăm mai mult! Ne-am propus ca în fiecare școală din România să existe o infrastructură educațională adecvată. Este un obiectiv care se pune deja în practică prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ, prin cea mai mare investiție din ultimii 30 de ani din educație – apelurile de proiecte finanțate prin PNRR, deja lansate, în valoare de aproape 3 miliarde de euro. Vorbim inclusiv despre construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi, programe pentru reducerea abandonului școlar, achiziționarea de microbuze verzi pentru elevi sau dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ liceal. Experiența de a fi elev în România se va schimba radical în următorii ani!”, a transmis ministra Educației.
Ligia Deca a mai spus că ”rezolvarea unor provocări recurente ale sistemului educațional constituie o prioritate a mandatului său”.
”Urmărim ca un milion de elevi să poată beneficia de o masă în fiecare zi de școală, printr-un program național dedicat, urmărim creșterea accesului la creșe și grădinițe și eliminarea situațiilor în care elevii învață în 3 schimburi. Siguranța elevilor și a profesorilor este o altă prioritate. Vom adopta măsuri ferme pentru prevenirea și reducerea violenței școlare și vom pune accent pe prevenție. Vă îndemn să fiți alături de noi în aceste demersuri! Toate aceste schimbări pot fi implementate doar prin eforturi colective și printr-un parteneriat strâns între toți cei implicați în actul educațional. În educație, schimbarea stă în mâinile fiecărui profesor, ale fiecărui elev și ale fiecărui părinte. Contez, așadar, pe sprijinul dumneavoastră, al întregii comunități școlare, pentru ca transformarea, în bine, a sistemului de învățământ românesc să devină realitate! Dragi elevi, Pentru mine, sunteți centrul oricărei acțiuni, atunci când vorbim de educație. Școala este un loc al învățării, însă nu uitați să faceți din acest loc și un spațiu al prieteniei. Bucurați-vă de anii de școală, încercați să găsiți binele în jurul vostru, căci el există! Implicați-vă în viața școlii, fiți deschiși provocărilor și credeți în voi! Vă urez tuturor mult succes în noul an școlar, curaj, inspirație și încredere, pentru a construi împreună, și vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru binele copiilor noștri”, a mai transmis ministrul Educației.