Virgil Popescu, ministrul Energiei, a avut o întrevedere cu E.S. doamna Kathleen Ann Kavalec, ambasadoarea SUA în România, care a preluat de curând mandatul.
„Am avut un dialog fructuos cu doamna Kathleen Ann Kavalec și ne-am pus în temă cu ultimele evoluții ale cooperării în dezvoltarea programului nuclear civil, Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, tehnologia SMR, dar și în ceea ce privește restul domeniilor de cooperare: gaz, energie verde și alte proiecte. De asemenea, oficialul american a transmis aprecierile SUA privind eforturile și sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei și Republicii Moldova, în mod special în ceea ce privește energia. Ne-am propus ca în viitorul apropiat să colaborăm pentru a crește relațiile comerciale și bilaterale dintre România și SUA, pentru a atrage cât mai multe investiții ale companiilor americane în dezvoltarea sectorului energetic din țara noastră, pentru asigurarea independenței și securității”, a precizat Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe pagina sa Facebook.

Related Posts