Nicolae Ciucă este candidatul PNL la alegerile prezidențiale! Liberalii s-au reunit, duminică, 15 septembrie, la Palatul Parlamentului, într-o ședință în care a fost validată candidatura liderului liberal Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale. Venit la ședința Consiliului Național al PNL direct din zonele afectate de inundații din județul Galați, Ciucă le-a spus liberalilor că principala datorie a oamenilor politici este să fie în serviciul țării.
,,Sunt candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale și simt că este cea mai importantă misiune pe care am avut-o până acum. Candidez pentru familiile și comunitățile din România, pentru siguranța țării și viitorul ei. Cu inima curată și credința că, împreună, putem realiza lucruri mari” , a transmis Ciucă celor prezenți.
Alături de Nicolae Ciucă, pe scena Consiliului Național s-au aflat principalii lideri ai PNL de la centru și din teritoriu, secretarul general al PNL Lucian Bode, prim-vicepreședinții Dan Motreanu, Rareș Bogdan și Gheorghe Flutur, miniștri precum Alina Gorghiu sau Raluca Turcan, primari și președinți de consilii județene precum Emil Boc, Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu sau Mario de Mezzo, dar și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, împreună foștii președinți ai PNL Valeriu Stoica și Theodor Stolojan.
Virgil Popescu, alături de colegii liberali din Mehedinți, au votat pentru a-l susține pe președintele PNL să fie viitorul președinte al României.
,,Sunt încrezător că românii vor alege ce este mai bine pentru țara noastră, îl vor alege pe Nicolae Ionel Ciucă care este singurul candidat cu pregătirea necesară pentru a îndeplini funcția de președinte. Este un om cu onoare și credință care și-a pus viața în slujba țării”, a declarat Virgil Popescu.
,,Nicolae Ciucă este omul de care România are nevoie: cinstit, loial și cu o carieră dedicată în slujba țării. A demonstrat că poate aduce stabilitate și unitate. Avem nevoie de un președinte care să apere valorile democratice și să fie un garant al echilibrului și unității naționale”, a transmis și deputatul PNL Mehedinți, Dumitru Mărculescu.
După votul unanim al Consiliului Național în favoarea candidaturii sale, Nicolae Ciucă a mulțumit delegaților liberali și a îndemnat partidul să muncească pentru victoria în alegeri.România are, în acest moment, mai mult ca oricând nevoie de un președinte implicat și dedicat nevoilor românilor.

Related Posts