Nicolae Ciucă, președintele PNL, a avut o întâlnire ieri cu reprezentanții Confederației Patronale „Concordia” și ai Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Președintele PNL a precizat că înainte de a susține orice fel de modificări fiscale, dialogul cu mediul de afaceri este obligatoriu deoarece doar în acest fel putem ști punctul de vedere al companiilor care generează venituri bugetare. Astfel, se pot determina măsurile care pot fi luate, în perioada următoare, fără a afecta climatul investițional și locurile de muncă din mediul privat.
„În discuția de astăzi, s-a confirmat un punct de vedere la care PNL ține foarte mult: mediul de afaceri trebuie să rămână cel puțin la fel de puternic pentru a putea reprezenta în continuare motorul dezvoltării României. De asemenea, nu ne dorim să afectăm, în niciun fel, veniturile sau puterea de cumpărare ale românilor și nici capacitatea companiilor de a-și desfășura activitatea în bune condiții și a face noi investiții.
Așa cum ne-au spus astăzi și partenerii de dialog, mediul de afaceri dorește un cadru fiscal predictibil și echilibrat, care să asigure stabilitatea necesară depășirii unor perioade de criză și să ofere premise pentru o creștere economică susținută. Este, de altfel, și viziunea Partidului Național Liberal și obiectivul pe care îl are în vedere în toate negocierile din această perioadă”, a menționat Nicolae Ciucă, președintele PNL, pe pagina sa Facebook.

About Author
admin_11plusmedia
View All Articles
Check latest article from this author !
9 mai, zi cu triplă semnificație pentru români!
Liceul de Arte „I. Șt. Paulian”, în cautare de noi elevi!
Apel umanitar pentru persoanele din Burila Mare!
O nouă avertizare de vreme rea!
Incendiile au produs două victime!
Dar din dar se face rai!
Polițiștii mehedințeni acționează cu sistemul Radar e-SIGUR!
Cod Galben de vreme rea, în Mehedinți!
Natura s-a dezlănțuit! Străzi inundate, în Orșova!
A început numărarea voturilor!
Centrul de Comunicare Județean Mehedinți a transmis o nouă declarație!
Primele rezultate Exit Poll au apărut!
51,25% dintre mehedințeni au votat!
Măsuri luate de polițiștii mehedințeni, în ziua Alegerilor Prezidențiale
Peste 28%, prezența la urne, la ora 14:00
Dâmbovițean, reținut în Mehedinți
ONOR veteranilor de război!

ONOR veteranilor de război!

aprilie 29, 2025
În agonia bătrâneții și a singurătății!
Restricții de circulație, pe un tronson circulat din Mehedinți!
Aro, povestea continuă!

Aro, povestea continuă!

aprilie 27, 2025
Joc și voie bună la Zilele Severinului, ediția 2025, ziua II!
Festivitate de premiere la Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne!
Zilele Severinului, ediția 2025!
Marșul Factorilor Poștali, la Vânju Mare!
Colectarea separată este obligatorie!
Decizie șocantă! Curtea de Apel Ploiești a decis anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor!
Cod Portocaliu de vreme severă!
Accident rutier soldat cu o victimă și pagube materiale!
Doi minori au distrus mai multe figurine de Paște, din parcul Central!
Cod Galben de vreme rea!

Cod Galben de vreme rea!

aprilie 22, 2025
Grav accident, în localitatea Eșelnița! O femeie a decedat!
Substanțe interzise găsite de jandarmii mehedințeni asupra unui bărbat
Circulația feroviară este închisă temporar pe distanța Teregova – HM Poarta
Șahiștii mehedințeni au făcut o figură frumoasă în S.U.A
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024

Related Posts