Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de premier luni, 12 iunie. Anunțul a fost făcut de la pupitrul Guvernului.
”O dată ce merg să îmi depun mandatul la președintele României la nivelul Coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei. Imediat după asta vom avea un Guvern interimar, care va funcționa până la învestirea unui nou Guvern, care sper să fie învestit până la sfârșitul săptămânii. Doresc la final de mandat să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă (…)”, a declarat Nicolae Ciucă.
Declarație integrală:
”Bună ziua! După cum bine ştiţi şi sunt convins că toată lumea se aștepta, în urmă cu două săptămâni, aproximativ două săptămâni, împreună cu ceilalți lideri de coaliţie am ieşit în declaraţie comună şi ne-am asumat cu toții că rotativa nu se produce pe 25 mai, așa cum era asumat, ci ne continuăm responsabilitatea, astfel încât să închidem conflictul de muncă din educație. Pe baza dialogului și a tot ceea ce a putut să însemne o foarte bună coordonare la nivelul coaliției, la nivelul guvernului cu ministerele de linie şi cu reprezentanții sindicatelor din educație, am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ, astfel încât doleanțele dascălilor să poată să fie acoperite şi în felul acesta să redăm încrederea şi respectul față de profesorii, față de educatorii, față de învățătorii din sistemul de învățământ românesc. Astfel, prin ordonanța de urgență de astăzi, nu am făcut nimic altceva decât să convenim și să asumăm cu responsabilitate toate aceste măsuri, rugând sindicatele să înțeleagă faptul că este nevoie de măsuri care să fie sustenabile, măsuri care să nu fie populiste şi măsuri care să reprezinte decizia politică responsabilă atât în interes public, cât și în interesul tuturor celor care își desfășoară activitatea în nobila meserie de dascăl. Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat și așa cum mi-am asumat și ne-am asumat la nivelul coaliției, astăzi a venit momentul în care, îmi închei activitatea de prim-ministru al Guvernului României. În felul acesta, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut la nivelul coaliției, odată ce am să merg să-mi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei. Ceea ce este important de subliniat este faptul că imediat după aceasta vom avea un guvern interimar, care va funcționa până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou guvern, un nou guvern care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii. Noi ne-am propus ca până joi să avem guvernul învestit și, în felul acesta, să putem să ne ocupăm în continuare de problemele care sunt prioritare, atât prin programul de guvernare, cât și pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări. Doresc la final de mandat să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă. Nu vreau să vorbesc de tot ceea ce am realizat, pentru că avem lucruri pe care le-am înfăptuit și le-am înfăptuit așa cum trebuie. Sunt şi lucruri pe care nu am reușit să le realizăm, astea-s chestiuni pe care le asumăm, dar ceea ce este important este faptul că, atunci când ne-am asumat să guvernăm, ne-am asumat să rezolvăm o situație, o criză politică la finele anului 2021, să avem instrumentele necesare prin care să gestionăm crizele care deja începuseră să apară. Iată-ne astăzi, după un an și aproape șapte luni, având la dispoziție o serie întreagă de măsuri și decizii prin care putem să asumăm, fără lipsă de modestie, că am asigurat stabilitatea țării. Consider că este foarte important ca și de aici înainte toate partidele să poată să își asume în continuare decizii și măsuri, să aibă dialog cu toți actorii care contribuie la buna desfășurare a vieții în România, astfel încât să avem stabilitate politică şi, desigur şi creștere progres economic. La final de mandat, de asemenea, doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat, fie că vorbim de mediul asociativ, fie că vorbim de sindicate, mediul de afaceri, mediul universitar, intelectualii, organizațiile neguvernamentale, întregii societăți, fiecărui cetățean român pentru modul în care au înțeles și ne-au sprijinit să derulăm actul de guvernare. Și, nu în ultimul rând, doresc să vă mulțumesc dumneavoastră, presei, pentru că ați fost tot timpul alături de noi și ați putut să informați în timp oportun și corect societatea. Vă mulțumesc și vă doresc numai bine! Să ne revedem curând”, a declarat Nicolae Ciucă.