Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți au pus în executare miercuri, 16 martie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, 12 mandate de percheziții domiciliare la diferite locații de pe raza județului Mehedinți, 14 mandate de aducere și au efectuat 11 percheziții asupra unor autovehicule.

Activitățile se efectuează într-un dosar penal în care sunt cercetate mai multe cadre medicale, asistenți medicali și medici din cadrul a trei cabinete medicale individuale pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, fals intelectual, fals informatic și uz de fals.

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți au fost delegați de procurorul de caz să efectueze activități de urmărire penală cu privire la împrejurările în care, în schimbul unor sume de bani primite de la persoane interesate, cadrele medicale au simulat actul de vaccinare împotriva virusului SARS-COV2 a persoanelor respective, iar ulterior, au atestat în registrele de evidență ale cabinetelor medicale, contrar realității, că persoanelor respective li s-a administrat vaccinul.

De asemenea, au implementat în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (R.E.N.V) date neconforme cu realitatea, făcând astfel posibil ca persoanele interesate să obțină adeverințe de vaccinare și certificate verzi de vaccinare COVID-19, în mod ilegal.

În activitatea infracțională derulată, cadrele medicale au fost ajutate si de intermediari (persoane din anturajul acestora) care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obținerea de adeverințe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, sume cuprinse între 150 și 300 euro pentru fiecare imunizare fictivă, precum și de remiterea ulterioară a banilor către acestea.

Related Posts