Guvernul a aprobat miercuri, 11 ianuarie, măsurile de sprijin suportate parțial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020 categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie.
Ordonanța modifică și completează OUG nr. 166/2022 prin care au fost stabilite măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa o parte din cheltuielile cu energia, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Astfel, prin ordonanța aprobată astăzi sunt stabilite procedurile care vor fi aplicate pentru distribuirea eficientă a voucherelor pentru energie în valoare nominală de 1.400 lei, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2023.
Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, pe baza listei de beneficiari emise de Ministerul Muncii și a cardurilor de energie emise și distribuite, astfel:
Ø 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
Ø 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Poșta Română va asigura prestarea serviciilor de emitere, tipărire, formare și condiționare a plicurilor conținând carduri de energie, certificate de validare a datoriilor și înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate și distribuire prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire, tipărirea, distribuirea și colectarea declarațiilor pe propria răspundere, precum și efectuarea de plăți prin serviciul de mandat poștal de către beneficiarii de sprijin.
De asemenea, Poşta Română va trimite către asociațiile de proprietari/locatari certificatele de validare a datoriilor și instrucțiuni privind modul de completare a acestora, precum și înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.
Actul normativ reglementează obligația asociațiilor de proprietari/locatari de a completa certificatele de validare a datoriei pentru beneficiarii de sprijin. Furnizorii de butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți si alte materiale de încălzire au obligația de a pune la dispoziția autorității de management/organismelor intermediare/autorității de audit/organelor de control abilitate de lege documentele justificative solicitate.
Cheltuielile privind tipărirea, împlicuirea și distribuirea cardurilor de energie, a certificatelor de validare a datoriilor și a înștiințărilor privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate utilizate pentru plata prin serviciul de mandat poștal, respectiv tipărirea, distribuirea și colectarea declarațiilor pe propria răspundere vor fi asigurate de la bugetul de stat pentru anul 2023, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație.