Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu virusul covid-19 s-a dublat față de zilele trecute, în Mehedinți. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 21 de îmbolnăviri și niciun deces. Alte 416 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată. De asemenea, 85 de persoane testate pozitiv sunt izolate la domiciliu, asimptomatice, iar 20 internate.
De la începutul pandemiei, peste 15.900 de mehedințeni au fost infectați, iar 865 au pierdut lupta cu virusul covid-19.
Totodată, rata incidenței cumulative a covid-19 la 1000 de locuitori este de 0,46, în județul Mehedinți.