Guvernul a finalizat acordarea celei de‑a V‑a tranșe de pachete cu alimente de 24 kg, care au ajuns la 1.188.852 beneficiari. Mai mult chiar, aproximativ 360.000 de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte.

Este evident că, pe fondul majorării acute a cheltuielilor lunare cu care românii se confruntă, s‑a cristalizat necesitate unei protecţii sociale speciale pentru această perioadă. În acest sens, mă bucur că am reușit să transformăm banii europeni ce erau în risc de decomitere în sprijin imediat pentru persoanele vulnerabile. Noutățile acestei luni sunt că am reușit să distribuim toate pachelete de 24 de kg aferente tranșei V ce conțin alimente de bază, produse românești, către beneficiarii eligibili. De asemenea, deși ne-am confruntat cu o creștere importantă a numărului beneficiarilor eligibili, am reușit alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 360.000 de preșcolari și elevi au primit ajutorul. Prin acest pachet agregat de măsuri vrem să ajungem în punctul în care copiii din România să nu se mai lovească de nicio formă de excluziune în ceea ce privește educația”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit IV tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei.

Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.

Related Posts