Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a participat marți, 3 octombrie, la ceremonia dedicată introducerii la nivel național a predării disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”.

Premierul a amintit că, prin Legea nr.276 din 25 noiembrie 2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” a fost inclusă în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional ca parte a trunchiului comun, începând cu anul școlar 2023-2024. De asemenea,  șeful Executivului a subliniat importanța studierii acestei discipline pentru societatea românească, având în vedere contribuția istorică substanțială a minorității evreiești la dezvoltarea sa, dar și necesitatea cunoașterii și asumării trecutului, a rolului și a responsabilității României în ceea ce privește Holocaustul.

La fel ca acum doi ani, când am susținut introducerea acestei propuneri legislative, am convingerea că predarea acestei discipline va contribui la o mai bună cunoaștere și înțelegere a istoriei, culturii și tradițiilor evreilor din România și a memoriei Holocaustului și, prin acestea, la consolidarea unei democrații reziliente, în deplin respect față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, șeful Executivului a adresat mulțumiri partenerilor europeni și internaționali ai României care au sprijinit și sprijină lupta împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și a asigurat că România va rămâne un partener de încredere în acest sens.

În egală măsură, prim-ministrul României a asigurat că educația va rămâne un pilon central și în cadrul viitoarei strategii naționale în domeniu, coordonate la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului.

Related Posts