Președintele României Klaus Iohannis a semnat luni, 17 octombrie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, care prevede acordarea concendiului de îngrijitor.
”Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului. (…) (2) Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare de 5 zile lucrătoare”, se arată în prevederile legii.
Totodată, prin această lege se urmăreşte consolidarea cadrului legal privitor la drepturile salariaţilor şi la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă reglementate prin Codul muncii, precum şi în cadrul raporturilor de serviciu, aşa cum sunt statuate de prevederile Codului administrativ, din perspectiva necesităţii de aliniere a legislaţiei naţionale de profil la normele şi exigenţele europene, incidente în materie, în contextul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, aşa cum a fost ratificat prin Legea nr. 157/2005, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.
Mai multe articole fac referire și la acordarea concediului paternal.
”Angajatorul are obligația acordării concediului paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.210/1999, cu modificările şi completările ulterioare.”