joi, iunie 13, 2024
AcasăACTUALS-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie

S-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie

Guvernul a aprobat joi, 21 aprilie, schema de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie, în valoare de 200 de milioane de euro, cu accent pe industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistență sanitară și socială.

Practic, reîncepem o nouă etapă foarte bine țintită, pentru că, la un moment dat, o să revenim și în zona aceasta de soluții cu privire la creșterile de prețuri sau la elementele de efecte negative, pe care le simțim şi în economie, dar şi în societate. Singura soluție e să avem producție, să avem procesare, să avem fabrici, să avem unitățile noastre și să reducem dependența de importuri. Practic, această schemă de ajutor de stat, împreună cu celelalte măsuri gândite, de intervenție și de sprijin a economiei, duc la ceea ce am mai spus, trecerea de la economia de consum la economia de producție, într-un mod mult mai alert. Nu stăm neapărat să vedem de unde găsim formule sau elemente inovatoare, din perspectiva finanțărilor. Ne folosim de banii din bugetul de stat, ne folosim de flexibilizarea fondurilor europene și anticipăm, într-un fel, anumite elemente; am anticipat și la începutul anului care vor fi consecințele inflației asupra puterii de cumpărare, de aceea s-a venit atunci cu pachetul social, dar și în programul de guvernare s-a venit cu o serie de programe de stimulare a producției interne. Deci continuăm, anticipând și adaptându-ne permanent la ceea ce este necesar pentru România. Nu o să intru neapărat în detaliile tehnice ale proiectului, a fost publicat și pe site, am ținut cont foarte mult de observațiile care au venit din partea mediului de afaceri. Nu este ultima schemă pe care o să o propunem, dorim să mai venim cu două scheme de ajutor de stat până la jumătatea acestui an, pe care să vedem cum reușim să le integram, pe de o parte în finanțare europeană, pe de altă parte cu fonduri de la bugetul de stat, mai ales pe zona, v-am spus, de prelucrare și procesare”, a anunțat ministrul Finanțelor Adrian Chesnoiu.

Ministrul a anunțat că în pachetul „Sprijin pentru România” este și o măsură de creștere voluntară a salariului minim, care va avea totuși un efect multiplicator cu privire la veniturile angajaților din sistemul privat.

Evident, inflația a crescut mai rapid decât s-a prognozat inițial, are o componentă de inflație importată – dacă observați, ţări puternice au ajuns la inflații istorice, nu mai vorbesc de Statele Unite sau Marea Britanie, mă refer doar la Olanda, unde, de la o lună la alta, inflația a crescut cu 65%, de la 7,3%, dacă nu mă înșel, la 11,9%. Deci, sunt componente care vin ca un şoc extern sau puseu inflaționist extern. Soluția la acest lucru este să reduci dependența de importuri, ca să poţi să îţi ții prețurile naționale la un nivel rezonabil”, a mai explicat Chesnoiu.

ARTICOLE SIMILARE