Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor până la data de 31 iulie 2022).
Prelungirea se aplică în localitățile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică unde din cauza gradului scăzut de recenzare există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populație rezidentă estimată. Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populație și va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât și prin recenzorii de teren.
Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel național aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4 % din populația rezidentă țintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).
Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, la nivelul Municipiului București, Primăriile de sector au deschis până în acest moment 80 de centre de recenzare fixe, în vreme ce în restul țării funcționează peste 700 de astfel de centre.