A fost instituită „Săptămâna naţională a siguranţei rutiere”, în a treia săptămână din luna mai, anual. Decretul pentru promulgarea acestei legi a fost promulgat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, ieri, pe data de 7 aprilie.

În cadrul „Săptămânii naţionale a siguranţei rutiere”, anual, în perioada 15-21 mai, vor fi organizate evenimente educative, științifice, cultural artistice cu scopul de a informa românii asupra conștientizării importanței siguranței în trafic.


Legea prevede, de asemenea, că Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Afacerilor Interne pot organiza activităţi practice de educaţie rutieră, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în spaţiile publice, inclusiv concursuri locale, judeţene şi naţionale de tipul „Cea mai bună patrulă şcolară de circulaţie din România”, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin prezentarea investiţiilor în domeniul infrastructurii rutiere pentru creşterea siguranţei rutiere.

Pe 14 octombrie 2024, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de prim for sesizat, iar pe 16 martie 2025, acesta a primit votul decizional al Camerei Deputaților.