Doi tineri, de 19, respectiv 21 de ani, au agresat doi clienți ce se aflau în incinta unei agenții de pariuri sportive cu punct de lucru în localitatea Șimian. Incidentul s-a întâmplat în data de 20 iunie, la ora 18:00, când, cele două persoane, ambele din comuna Șimian, au pătruns în incinta unei săli de jocuri și au provocat scandalul.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Șimian, care, în urma cercetărilor efectuate, au identificat persoanele bănuite.
În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, față de cei doi tineri fiind luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea măsurii să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive.