Ministrul Antreprenoriatului și Turismului Daniel Cadariu a anunțat că marți, 8 martie, a început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admiși la finanțare ai Măsurii 2.

A fost cel mai mare program finanțat vreodată în România, valoric, cu o sumă care se îndreaptă spre un miliard de euro! Am reușit să deblocăm situația celor aproximativ 3.000 de beneficiari care nu și-au primit sumele cuvenite, astfel încât, în cel mai scurt timp, să finalizăm toate plățile restante”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Aplicanții sunt rugați să urmărească partea de front-office a aplicației informatice unde vor avea posibilitatea descărcarii contractelor, semnării acestora cu semnatură electronică și reîncărcării documentelor semnate împreună cu dovada co-finanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), în termen de maxim 20 de zile de la primire.

Vreau să atrag atenția asupra acestui termen de 20 de zile de la primire și rog aplicanții să se încadreze în termenul procedural pentru a evita situația nedorită de respingere la finanțare din acest motiv”, a semnalat Constantin-Daniel Cadariu.

Pentru aplicaţiile de finanțare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de 3.802.639.545 lei, din care 3.286.765.859 lei fonduri externe nerambursabile, 515.873.686 lei fonduri de la bugetul de stat, la care s-au adăugat de la bugetul de stat cei 570.000.000 lei pentru plata tuturor aplicațiilor eligibile a căror valoare excedează plafonul contractului de finanţare.

Pentru acest program de sprijin s-au înregistrat 22.226 cereri de finanţare, din care, până la data de 10 decembrie 2021, au fost plătite 13.836 de contracte.

Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru” are ca obiectiv acordarea de sprijin financiar întreprinderilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

About Author
admin_11plusmedia
View All Articles
Check latest article from this author !
Salvamont Mehedinți, prezent la „Senatul Copiilor”!
De 1 iunie, tiroliană în Pădurea Crihala
1 iunie & weekend-ul copiilor, alaturi de eroii din prima linie!
Anunț pentru crescătorii de albine!
Siguranța online începe cu fiecare dintre noi!
Drepturile animalelor, promovate!
Mașină, mistuită de flăcări, în localitatea Izimșa!
Atenționarea Cod Galben a fost prelungită, până la ora 23:00!
Consiliul Județean Mehedinți a câștigat premiul pentru excelență în infrastructura medicală integrată!
Bătrână, dată dispărută de familie, găsită de polițiști!
Elevii, posesori de permis de conducere, instruiți de polițiști!
27 mai, Ziua Medicinei de Urgență!
A „vopsit” banca cu ulei pentru a scăpa de vizitatorii gălăgioși!
Festivalul Luminii, o nouă ediție!
Cod Galben: o nouă avertizare meteorologică!
Reținuți, în urma unui conflict spontan!
86 de evenimente, gestionate de polițiști!
Situații de urgență, gestionate de pompieri!
Bicicliști, sancționați de polițiștii mehedințeni!
Accident, la intersecția străzilor Avram Iancu și Griviței!
Un pui de corb a fost salvat!
Polițiștii sunt în trafic cu sistemul radar e-SIGUR!
Recomandări pentru pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete!
Intervenții, în urma fenomenelor meteo extreme!
Centura Severinului, finalizată, în luna august!
Săptămâna „Școala în Siguranță”
S-AU ÎNCHIS URNELE! STOP VOT!
Vot masiv, în România!
Acțiune de repopulare a 300.000 de larve de sturioni!
Prima zi a evenimentului Zilele elevilor severineni, un real succes!
69 de porumbei au fost trimiși în Belgia! Prejudiciul, creat de cei patru români, este de milioane de euro!
Trei zile de vot în Diaspora!
Se lucrează de zor pe Centura Drobeta Turnu Severin!
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere!
Un nou exercițiu, organizat de pompierii mehedințeni!
15 mai, Ziua Internațională a Familiei!
Jandarmii, la datorie, cu prilejul evenimentului „Zilele elevilor severineni”!
Începând de sâmbătă, 17 mai, copiii din Prunișor vor beneficia de un nou loc de joacă!
Fabrica de cablaje păstrează 1200 de angajați!
Marți, 13, zi fără ghinion!
9 mai, zi cu triplă semnificație pentru români!
Liceul de Arte „I. Șt. Paulian”, în cautare de noi elevi!
Apel umanitar pentru persoanele din Burila Mare!
O nouă avertizare de vreme rea!
Incendiile au produs două victime!
Dar din dar se face rai!
Polițiștii mehedințeni acționează cu sistemul Radar e-SIGUR!
Cod Galben de vreme rea, în Mehedinți!
Natura s-a dezlănțuit! Străzi inundate, în Orșova!
A început numărarea voturilor!
Centrul de Comunicare Județean Mehedinți a transmis o nouă declarație!
Primele rezultate Exit Poll au apărut!
51,25% dintre mehedințeni au votat!
Măsuri luate de polițiștii mehedințeni, în ziua Alegerilor Prezidențiale
Peste 28%, prezența la urne, la ora 14:00
Dâmbovițean, reținut în Mehedinți
ONOR veteranilor de război!

ONOR veteranilor de război!

aprilie 29, 2025
În agonia bătrâneții și a singurătății!
Restricții de circulație, pe un tronson circulat din Mehedinți!
Aro, povestea continuă!

Aro, povestea continuă!

aprilie 27, 2025
Joc și voie bună la Zilele Severinului, ediția 2025, ziua II!
Festivitate de premiere la Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne!
Zilele Severinului, ediția 2025!
Marșul Factorilor Poștali, la Vânju Mare!
Colectarea separată este obligatorie!
Decizie șocantă! Curtea de Apel Ploiești a decis anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor!
Cod Portocaliu de vreme severă!
Accident rutier soldat cu o victimă și pagube materiale!
Doi minori au distrus mai multe figurine de Paște, din parcul Central!
Cod Galben de vreme rea!

Cod Galben de vreme rea!

aprilie 22, 2025
Grav accident, în localitatea Eșelnița! O femeie a decedat!
Substanțe interzise găsite de jandarmii mehedințeni asupra unui bărbat
Circulația feroviară este închisă temporar pe distanța Teregova – HM Poarta
Șahiștii mehedințeni au făcut o figură frumoasă în S.U.A
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024

Related Posts