Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, înființarea Registrului Național de Cancer, care reprezintă un sistem informatic de înregistrare nominală a cazurilor noi de cancer diagnosticate.

În Registrul Național de Cancer se vor colecta informațiilor privind toate tipurile de cancer în vederea monitorizării incidenței cancerului la nivel național, evaluarea și controlul impactului bolii și fundamentarea politicilor de sănătate publică.

Totodată, prin această hotărâre se impune obligativitatea tuturor furnizorilor de servicii medicale de diagnostic și tratament, publici și privați, care diagnostichează și/sau tratează cazuri oncologice, precum a Direcțiilor Județene de Sănătate Publică și a Municipiului București de a înregistra datele privind tumorile primare nou diagnosticate, cu respectarea confidențialității datelor cu caracter personal conform GDPR. Nerespectarea obligativității raportării datelor bolnavilor diagnosticați cu cancer constituie contravenție, în acest sens fiind prevăzute sancțiuni.

Metodologiile de raportare, circuitul informațional, modul de constituire, organizare și funcționarea a RNC se vor elabora și adopta prin Ordin al ministrului sănătății, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei propuneri de hotărâre.

Fondurile necesare dezvoltării, operaționalizării și gestionării aplicației informatice de înregistrare nominală a datelor bolnavilor diagnosticați cu cancer se asigură prin bugetul Ministerului Sănătății, din sume alocate în baza Planului Național de Redresare și Reziliență.

Related Posts