ȘEDINȚĂ TEHNICĂ PRIVIND MODUL DE DERULARE A PROIECTULUI DE REALIZARE A CADASTRULUI SISTEMATIC

Autor

Cristinel Pavel, prefectul județului Mehedinți, a participat astăzi, 9 august, la o ședință tehnică pentru a vedea modul de derulare a proiectului de realizare a cadastrului sistematic, finanțat cu fonduri europene. Proiectul se desfășoară în mai multe comune, precum Burila Mare, Butoiești, Eșelnița, Ilovița, Jiana, Prunișor și Șimian.

Într-o postare publică pe pagina Instituției prefectului județului Mehedinți, Cristinel Pavel a declarat că

Vă solicit să acordați tot sprijinul angajaților Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți și prestatorilor serviciilor de cadastru pentru că rezultatul este unul extraordinar, în sensul că toate imobilele din comunele prinse în acest proiect vor fi înscrise în cartea funciară fără costuri pentru cetățeni. Dumneavoastră știți cel mai bine cum stau lucrurile în comunele pe care le conduceți. De aceea, vă rog să pregătiți documentele pe care le dețineți și care pot ajuta la identificarea proprietarilor și înregistrarea imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară.

La ședință au participat reprezentanții UAT-urilor, specialiștii din cadrul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți și prestatorii, care vor realiza lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Article Categories:
ACTUAL