Prin finanțări asigurate din PNRR se vor construi trasee cicloturistice, inclusiv în județul Mehedinți, pentru creșterea accesibilității zonelor turistice cum ar fi Cetatea Drobeta.

Traseele, care însumează 3.272 km, vor traversa județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Dolj, Olt, Mehedinți, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Cu un buget de 247,5 milioane de euro, la care se adaugă 74,25 milioane euro reprezentând valoarea de 30% supracontractare (total 321,75 milioane euro), în cadrul acestei componente, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va asigura amenajarea a aproape 4.000 km de trasee cicloturistice.

bic

Related Posts