Programul Social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) împlinește marți, 5 decembrie, un an de la lansare.
În tot acest timp, la nivelul MFTES au fost raportate183 de sarcini în evoluție, iar în urma finalizării procedurilor medicale, au avut loc 6 nașteri.
Pe parcursul primului an de funcționare, comisia de evaluare a ministerului a analizat un număr de 9.545 de dosare dintr-un total de 11.135 dosare înregistrate pentru accesarea sprijinului financiar de 15.000 de lei destinat procedurilor de fertilizare in vitro. De asemenea, au fost semnate 7.917 de contracte pentru care s-au comandat deja voucherele. De la începutul programului, au fost făcute 2.445 de deconturi la farmacii și 1.497 de deconturi la clinici pentru proceduri medicale.
”Succesul imens de care s-a bucurat acest programul și numeroasele solicitări ale potențialilor beneficiari înscriși deja pe o listă de așteptare, impune continuarea derulării proiectului și în anul 2024, cu dublarea numărului de beneficiari, de la 10.000 la 20.000 de beneficiari/an. Îi anunț pe toți cei interesați că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are pe circuitul de avizare proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1103/2022 pentru aprobarea Programului Social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității pentru anul 2024”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
Sprijinul se acordă sub forma a două vouchere pe suport de hârtie, în cuantum de 15.000 de lei. Astfel, un voucher în valoare de 5.000 de lei va fi destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în suma de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.