Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost prezent astăzi, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, la cea de-a XIII-a sesiune a Adunării Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă. La această întâlnire a participat și ministrul Energiei și Infrastructurii E.S. Suhail Mohamed Al Mazrouei.
„Am discutat despre acțiunile comune în domeniul energiei, puncte de interes comune fiind operaționalizarea unor noi rute de transport gaze naturale din zona Golfului, GNL, producția de energie regenerabilă, dezvoltarea de tehnologii energetice sigure și durabile, pentru sporirea eficienței energetice și a utilizării hidrogenului în mixul energetic. Totodată, am discutat despre planurile de investiții ale companiile emirateze pe care le vor face în țara noastră. De exemplu, compania Masdar în parteneriat cu Hidroelectrica vor colabora pentru producția de energie regenerabilă, fiind deja demarate discuțiile la nivel tehnic. De asemenea, cei de la compania TAQA sunt interesați de dezvoltarea proiectelor de infrastructură de transport al energiei. Întărirea relațiilor bilaterale din cele două state, în mod special în domeniul energiei, este o prioritate pentru ambele ministere”, a declarat pe pagina sa Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.

About Author
11 plus Editor
View All Articles

Related Posts