Biserica din comuna Godeanu își serbează anual Hramul de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În acest an, în data de 15 august, Preasfinţitul Părinte Nicodim a slujit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Tot în această zi, pe esplanada din centrul satului Godeanu s-au desfășurat zilele Comunei Godeanu. Festivitatea a fost deschisă de primarul localității, care a dat cuvântul Preasfințitului Părinte Nicodim pentru a binecuvânta adunarea sătenilor. Au urmat alocuțiunile Președintelui Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a senatoarei Stela Firu și a celorlalte oficialități prezente la aceste momente de bucurie.
În deschiderea festivității zilelor Comunei Godeanu, momentele artistice au fost susținute de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei, precum și de Grupul Folcloric „Izvorașul” al Eparhiei Severinene.