După mulți ani de secetă în handbalul severinean, din toamna aceasta avem ocazia să vedem, din nou, în Sala Polivalentă, meciuri la nivel de seniori. AHC Drobeta va participa în sezonul competițional 2021-2022, al Diviziei A de handbal masculin și pune capăt unui anonimat total în care intrase un sport iubit la Drobeta-Turnu Severin.

Primul pas pe semicerc al noii echipe va fi sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 11, în Sala Polivalentă. Concitadinii își vor măsura forțele și vor încerca să pornească cu dreptul în fața primilor adversari din campionat: Unirea Sânnicolau Mare.

Cu un lot format în principal din seniori care desfășoară alte activități decât cele care fac obiectul domeniului sportiv, participarea fiind 100% benevolă, doar în timpul liber și in limita posibilităților, iubirea pentru sportul cu mingea mică îi unește în proiectul inițiat de Ionuț Rouă. De altfel, mulți dintre ei sunt foști colegi, care au activat până la începutul anului 2010 la HC Delignit.

AHC Drobeta va evolua în Divizia A, Seria C, alături de CSM Oradea, SCM Politehnica Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare, CSM Reșița, CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu și CS Universitatea Craiova.

About Author
admin_11plusmedia
View All Articles
Check latest article from this author !
9 mai, zi cu triplă semnificație pentru români!
Liceul de Arte „I. Șt. Paulian”, în cautare de noi elevi!
Apel umanitar pentru persoanele din Burila Mare!
O nouă avertizare de vreme rea!
Incendiile au produs două victime!
Dar din dar se face rai!
Polițiștii mehedințeni acționează cu sistemul Radar e-SIGUR!
Cod Galben de vreme rea, în Mehedinți!
Natura s-a dezlănțuit! Străzi inundate, în Orșova!
A început numărarea voturilor!
Centrul de Comunicare Județean Mehedinți a transmis o nouă declarație!
Primele rezultate Exit Poll au apărut!
51,25% dintre mehedințeni au votat!
Măsuri luate de polițiștii mehedințeni, în ziua Alegerilor Prezidențiale
Peste 28%, prezența la urne, la ora 14:00
Dâmbovițean, reținut în Mehedinți
ONOR veteranilor de război!

ONOR veteranilor de război!

aprilie 29, 2025
În agonia bătrâneții și a singurătății!
Restricții de circulație, pe un tronson circulat din Mehedinți!
Aro, povestea continuă!

Aro, povestea continuă!

aprilie 27, 2025
Joc și voie bună la Zilele Severinului, ediția 2025, ziua II!
Festivitate de premiere la Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne!
Zilele Severinului, ediția 2025!
Marșul Factorilor Poștali, la Vânju Mare!
Colectarea separată este obligatorie!
Decizie șocantă! Curtea de Apel Ploiești a decis anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor!
Cod Portocaliu de vreme severă!
Accident rutier soldat cu o victimă și pagube materiale!
Doi minori au distrus mai multe figurine de Paște, din parcul Central!
Cod Galben de vreme rea!

Cod Galben de vreme rea!

aprilie 22, 2025
Grav accident, în localitatea Eșelnița! O femeie a decedat!
Substanțe interzise găsite de jandarmii mehedințeni asupra unui bărbat
Circulația feroviară este închisă temporar pe distanța Teregova – HM Poarta
Șahiștii mehedințeni au făcut o figură frumoasă în S.U.A
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024

Related Posts