Președintele PNL Nicolae Ciucă le-a transmis aleșilor locali că și ei sunt cei care vor contribui la absorbția fondurilor europene de aproape 90 miliarde de euro.

Sunt deosebit de bucuros și onorat să particip, alături de dumneavoastră, la Liga Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal, cei aleși din Partidul Național Liberal, care își desfășoară activitatea și performează în administrația publică centrală și locală. Mă bucur să am, de asemenea, posibilitatea de a-i saluta pe o parte dintre europarlamentarii prezenți astăzi alături de noi, parlamentarii Partidului Național Liberal, și desigur, miniștrii și secretarii de stat ai Partidului Național Liberal. Am spus că sunt bucuros și onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră, pentru că dumneavoastră reprezentați cele mai performante administrații locale – administrația, practic, vorbim despre administrația liberală, și am avut posibilitatea să merg în teritoriu cu echipa guvernamentală, și desigur, echipa de conducere a Partidului Național Liberal , într-o serie de municipii și localități, nu am să le nominalizez, dar am fost acolo unde, într-adevăr, se face performanță și se administrează așa cum se cuvine, având rost și finalitate și nu pot decât să le mulțumesc și să le transmit cât suntem de mândri pentru ceea ce fac. Liga aleșilor locali este structura de forță, este baza puterii politice și prima linie de contact a Partidului Național Liberal cu cetățenii. Apreciez că v-ați asumat astfel o responsabilitate cheie pentru un stat funcțional și pentru o democrație reprezentativă și vă mulțumesc pentru aceasta”, a declarat liderul liberalilor.

Nicolae Ciucă le-a transmis primarilor două mesaje:

Primul este acela al deschiderii către soluțiile care vin din partea dumneavoastră! Cel de-al doilea este mesajul încrederii în capacitatea dumneavoastră pentru a administra, pentru a derula proiecte și pentru a-i convinge pe cetățenii localităților pe care le administrațică, într-adevăr, nu și-au irosit votul. Succesele din administrație s-au convertit în încredere în politicienii liberali. Faptul că PNL se află astăzi la guvernare se datorează într-o măsură apreciabilă succeselor pe care dumneavoastră le-ați obținut, succese care au generat încredere în PNL în toată țara. Am sărbătorit, acum două zile, 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal și folosesc și această ocazie pentru a transmite, încă odată, un sincer La mulți ani, celui mai rezilient partid din România. De un veac și jumătate încoace, PNL a arătat că este în măsură să asigure stabilitate și este în măsură să gestioneze crize. Liberalii s-au identificat cu întemeierea și zidirea țării. După Independență și Reîntregire, au realizat Prima Modernizare a României democratice.
Iar dumneavoastră, aleșii locali ai PNL, sunteți, și v-ați asumat, așa cum spuneam, prima linie a accelerării și desăvârșirii celei de-a Doua Modernizări a României. După 1989, am adus România în comunitatea euroatlantică, în NATO și UE, ceea ce putem să observăm că astăzi are o importantă deosebită iar apartenența la aceste două Organizații ne asigură încredere și siguranță. Acum PNL continuă proiectul politic de dezvoltare și modernizare. Dumneavoastră, aleșii locali ai PNL, sunteți cei care trebuie să accelerați și să desăvârșiți, așa cum spuneam, această modernizare. Construcția, dezvoltarea României și a comunităților locale sunt prioritatea numărul unu a Partidului Național Liberal. Avem astăzi în sală aleși locali din administrații liberale , așa cum am subliniat, extrem de performante. Administrațiile lor au devenit un model de bună practică, atât în țară și de ce nu, putem să spunem că și pentru Europa centrală și de est. Au avut constanță, mandate succesive de primar și au acumulat o experiență extraordinară. Celor cu succese consolidate, cu proiecte europene derulate, le cer să împărtășească experiența lor. Vrem să instituționalizăm și să răspândim astfel bunele practici ale guvernărilor locale liberale de succes, peste tot, acolo unde se vrea. Vrem să facilităm astfel replicarea lor și în alte localități ori județe. Vrem, de asemenea, să facem în PNL o școală a performanței administrației locale. Sunt mulți care au proiecte mature, avansate. Trebuie să fie sprijiniți să le ducă la capăt de către cei cu experiență, care au depășit deja obstacole birocratice, care au găsit deja soluții
”, a mai transmis președintele PNL.

Nicolae Ciucă le-a transmis că au de absorbit fonduri europene de aproape 90 miliarde de euro în anii ce vin.

Este o oportunitate excepțională pe care, vă spun tuturor, încă o dată, nu ne permitem să o risipim. Avem nevoie mult mai mare de eficiență în capacitatea de administrare a fondurilor europene, avem nevoie de descentralizare și mai presus de toate, avem nevoie, așa cum spuneam, de implicarea dumneavoastră și de experiența dumneavoastră, pe care să o împărtășiți. La Cluj spuneam că le cer voi să fiu promotorul succesului pe care l-au realizat acolo. Același lucru spun și despre ceea ce am văzut la Alba. Sunt adevărate modele, sper să nu se supere ceilalți primari din țară, dar acolo am reușit să ajung și acolo am reușit să văd, cu adevărat, administrație locală performantă. Am făcut apel la experiența dumneavoastră pentru că dumneavoastră sunteți cei care cunoașteți mai bine decât oricine ce întârzie atragerea banilor europeni și ce poate duce la implementarea mai rapidă a proiectelor. Dacă sunt obstacole, acestea trebuie înlăturate cât mai curând de către Guvern. Dacă sunt legi ce trebuie modificate – atunci, trebuie acționat la fel de rapid. Am discutat și vom discuta în continuare despre ceea ce înseamnă proiectele noastre de descentralizare. O facem pentru că suntem convinși că doar descentralizând vom asigura ca implementarea acestor proiecte să asigure posibilitatea de a atrage într-un timp atât de scurt toți banii pe care îi avem la dispoziție. Încă o dată, banii asigurați prin cadrul financiar 2014-2020, PNRR, cadrul financiar 2021-2027,Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Am încredere în procesul de descentralizare și am convingerea că decizia trebuie luată cât mai aproape de cetățean. Nu avem cum să știm mai bine de la București, cum se implementează și care sunt nevoile fiecărei localități în parte. La un nivel superior – așa cum spuneam, la nivel național, la nivel guvernamental– trebuie preluate doar acele sarcini ce nu pot fi realizate corespunzător la nivelul comunităților locale ori regionale. Avem de derulat împreună toate aceste proiecte. Știu că este nevoie de reforma administrației publice locale și de sprijin instituțional pentru ca administrația publică locală să performeze în județele, în municipiile, în orașele și comunele României. Experiența voastră, contactul direct cu oamenii și problemele lor, ne sunt cu certitudine de folos la nivel național. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru a putea să identificăm și să aplicăm politicile publice la nivel național. Știți, mai bine decât noi toți, probleme adevărate ale comunităților și sunteți cei mai în măsură să avansați și soluții. Pentru a construi, așa cum spun constructorii, avem nevoie de pârghii. Avem nevoie să convingem, avem nevoie să câștigăm alegeri, avem nevoie să guvernăm. Faptul că suntem la guvernare, faptul că Președintele țării provine din PNL, și transmit salutul dumnealui, în acest forum al Aleșilor locali, vi se datorează în mare măsură, dumneavoastră, primarilor PNL. Vreau să vedeți în echipa de conducere a PNL, o echipă care este dispusă să pună la masa dialogului diferitele niveluri ale administrației publice din România. Fără o acțiune strategică integrată, fără dialog, fără cunoașterea realității, nu vom face altceva decât să irosim resursele și să nu ajungem la final. Rolul constituțional al Guvernului este de a asigura conducerea generală a administrației publice și în această calitate vă garantez că veți avea în mine un partener pentru buna colaborare între cele două paliere ale administrației publice din România. Trebuie să păstrăm creșterea economică susținută și direcția dezvoltării prin investiții, desigur, trebuie să păstrăm grija față de cetățenii vulnerabili. Fără coeziune socială, fără încredere, nu vom avea sprijinul populației pentru reforme și modernizare. Forța partidului se vede în faptele și realizările administrației locale, în capacitatea de mobilizare, pornind de la nivel local. Vă spun toate acestea din convingere, nu doar pentru a vă transmite un mesaj politic. Trebuie să menținem performanța în administrațiile pe care le conducem. Le spuneam la Cluj, mă întrebau care este viziunea mea pentru ceea ce avem de făcut. Repet ce am spus acolo, și voi spune de fiecare dată, viziunea este una singură – Fapte și realizări, doar așa vom putea convinge! Trebuie să găsim soluții pentru localitățile pe care nu am reușit să le câștigăm în 2020 sau pe care le-am pierdut. Succesul dumneavoastră la nivel local trebuie să se transforme în voturi și să creeze contextul prielnic câștigării alegerilor din 2024. Trebuie să fim aproape de oameni! Să întărim principiul reprezentativității printr-un contact reînnoit, direct cu cetățenii! Să dăm expresie vocii și îngrijorărilor lor și să formulăm politici care să răspundă acestor preocupări și care să țină cont de interesele lor legitime. Sunt tot atâtea ocazii pentru a transmite cetățenilor acestei țări că PNL este un partid care este în măsură să gestioneze crize și are soluții, că își revigorează viața de partid și se deschide către societate. Închei prin a-mi exprima convingerea că dumneavoastră, aleșii locali ai PNL, veți continua să exceleze în comunitățile pe care le conduceți, contribuind, astfel, la dezvoltarea și modernizarea României. Vă rog să aveți încredere în echipa de conducere a PNL, vă rog să aveți încredere că ori de câte ori va fi nevoie, vom găsi soluții și vom fi în măsură să gestionăm orice fel de situație”, a mai spus președintele PNL.

Related Posts