Ministerul Investițiilor Europene anunță că până la finalul acestui an, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021 – 2027 vor fi lansate 17 apeluri de proiecte în valoare totală de 1,82 miliarde de euro.

Dintre acestea, 11 apeluri vizează domeniul digitalizării, iar celelalte 6 vor finanța sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare.

Odată cu Programul Cercetare Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCDIF) avem la dispoziție bugetul necesar pentru a valorifica potențialul competitiv al României, prin investiții în cercetare și inovare pentru care bugetul alocat în program este de 1,3 miliarde de euro. Mai mult, PCIDIF va permite accelerarea digitalizării tuturor serviciilor publice, demers absolut necesar atât din perspectiva cetățenilor, cât și a instituțiilor publice care au nevoie să se adapteze la cerințele erei digitale. Primele apeluri de proiecte prin PCIDIF vor viza, pe de o parte, crearea de hub-uri de inovare și transferul în piață al rezultatelor cercetării și, pe de altă parte, implementarea soluțiilor digitale în administrație, educație și cultură. Acțiunile finanțate vor viza dezvoltarea de aplicații digitale pentru servicii publice îmbunătățite în beneficiul cetățenilor și al mediului privat, dar și creșterea nivelului de interoperabilitate al sistemelor informatice din administrația publică, prin crearea unui sistem interconectat care să permită reutilizarea informațiilor și a serviciilor”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Printre proiectele pe care le va aduce PCDIF se numără investiții pentru zona de robotică, automatizări industriale și IT, investiții în soluţii tehnologice de furnizare a energiei pe baza de hidrogen, investiții pentru utilizarea mai eficientă a resurselor de uraniu și investiții în tehnologiile viitorului (nanotehnologii, microelectronică, fotonică, materiale și tehnologii de fabricație avansate).

În ceea ce privește digitalizarea marilor servicii publice, intervenţiile vizează asigurarea sistemelor informatice necesare instituțiilor publice centrale pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice realizarea, dezvoltarea, implementarea serviciilor publice electronice precum și îmbunătățirea serviciilor publice electronice existente din perspectiva interacțiunii cetățenilor, reprezentanților mediului privat de afaceri cu instituțiile și autoritățile publice.

Se urmărește digitalizarea extinsă a tuturor interacțiunilor administrative cu cetățenii, persoanele juridice pentru instaurarea unei e-guvernări depline și de care vor beneficia cetățenii indiferent de tipul de serviciu public pe care îl accesează, indiferent de rezidență sau tipul de instituție sau autoritate publică cu care interacționează.

De asemenea, PCIDIF urmărește dezvoltarea managementului școlarității prin intermediul unor platforme digitale integrate. Acest proces include baze de date unitar dezvoltate necesare sistemului educațional, realizarea catalogului electronic la nivel național, organizarea/desfășurarea concursurilor/examenelor naționale din învățământul preuniversitar, identificarea/centralizarea necesităților la nivelul fiecărei instituții de învățământpreuniversitar din perspectiva managementului școlarități.

Rezultatele așteptate la finalul perioadei

2.923.943 utilizatori de servicii, produse și procese digitale publice noi și optimizate;
3.992 utilizatori de noi produse, servicii și aplicații digitale dezvoltate de întreprinderi;
624 întreprinderi care ating un nivel ridicat de intensitate digitală;
Creșterea cifrei de afaceri pentru 615 întreprinderi;
635 întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) care introduc inovații în materie de produse sau procese, comercializare sau organizare;
5.000 de persoane care beneficiază de acțiuni de dezvoltare a capacității de valorizare a patrimoniului;
1912 angajați din IMM-uri care finalizează programe de formare a competențelor pentru specializare inteligentă, pentru tranziție industrială și antreprenoriat (pe tip de competențe: tehnice, de management, de antreprenoriat, ecologice, altele).

Related Posts