Dan Motreanu a fost ales prim – vicepreședinte, Nicolae Bode – secretar general și Virgil Guran este vicepreședinte pe domeniul Apărării. Echipa Biroului Executiv a fost vineri, 27 mai, completată.
După anunțarea rezultatelor președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că luptele interne din partid au luat sfârșit.
”Prin completarea de astăzi avem o echipă solidară și unită. (…) Acel aspect al luptelor interne a luat sfârșit. Într-adevăr, azi, partidul a dat dovadă de maturitate și pot să spun că luptele interne au luat sfârșit”, a declarat liderul liberalilor.