Pentru investiții în sectorul energetic din România Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.

Pentru accesarea acestor fonduri astăzi au fost publicate pe site-ul ministerului Energiei spre consultare publică ”Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.1 – Noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.2 – Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 – Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză și Schema de ajutor de stat si Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde, Componenta C.6 Energie din PNRR

Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluția pe termen lung stă în investiții serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Punctual, la sfârșitul lunii martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte pentru investiții în noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacități de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că acești bani vor fi accesați și vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Energiei.

Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care vor fi transmise la adresa de e-mail: fonduri.europene@energie.gov.ro

Detalii aici: http://energie.gov.ro/pnrr/

Related Posts