Astăzi am stat de vorbă cu Vladimir Ștefan Vîrzob, un elev de clasa a VIII-a al Colegiului Național „Traian” din municipiul Drobeta Turnu Severin. Pasiunea pe care acesta o are pentru fizica nucleară și chimie i-a adus, de curând, rezultate excepționale la Salonul Internațional de Inovații și Invenții de la Varșovia, unde a obținut medalia de argint. Peste 200 de participanți din 16 țări i-au făcut concurență lui Vladimir. Mai mult de atât, este singurul care a reprezentat România, cu un proiect care a avut la bază peste un an de cercetare.
„Este vorba de un agent de decontaminare nucleară, este un decontaminant organic, polimeric, este un gel ce se aplică pe suprafețele radioactive, iar atunci când este îndepărtat, acesta prelevează și contaminanții. (…) Acesta a venit ca o alternativă la decontaminanții, având câteva avantaje majore, cum ar fi costul de producere este destul de redus, precum și modul de aplicare facil, fiind foarte ușor de aplicat. De asemenea, acesta limitează contaminarea secundară în urma decontaminării.”, ne-a spus Vladimir.
Prima etapă s-a desfășurat online, în perioada 22 -24 iunie, iar în prezent Vladimir se pregătește pentru a doua etapă, care va avea loc în luna septembrie și se va desfășura fizic, la Varșovia.
În urma rezultatelor excepționale pe care le-a adus orașului natal, cât și României, Vladimir a fost felicitat și de ministrul mehedințean al Energiei, Virgil Popescu. De asemenea, acesta i-a deschis tânărului noi posibilități de cercetare.
„Sunt chiar onorat! Eu colaborez cu dumnealui în prezent. Prin recomandarea acestuia am ajuns la Institutul Național de Cercetare Pitești, unde fac încercări pe produsul meu. Pentru aceasta îi mulțumesc și chiar este un important sprijin pentru mine!”, a adăugat Vladimir.
Tânărul dorește să participe și la alte concursuri unde să obțină rezultate cel puțin la fel de bune și, de asemenea, să urmeze o carieră în acest domeniu.

About Author
admin_11plusmedia
View All Articles
Check latest article from this author !
9 mai, zi cu triplă semnificație pentru români!
Liceul de Arte „I. Șt. Paulian”, în cautare de noi elevi!
Apel umanitar pentru persoanele din Burila Mare!
O nouă avertizare de vreme rea!
Incendiile au produs două victime!
Dar din dar se face rai!
Polițiștii mehedințeni acționează cu sistemul Radar e-SIGUR!
Cod Galben de vreme rea, în Mehedinți!
Natura s-a dezlănțuit! Străzi inundate, în Orșova!
A început numărarea voturilor!
Centrul de Comunicare Județean Mehedinți a transmis o nouă declarație!
Primele rezultate Exit Poll au apărut!
51,25% dintre mehedințeni au votat!
Măsuri luate de polițiștii mehedințeni, în ziua Alegerilor Prezidențiale
Peste 28%, prezența la urne, la ora 14:00
Dâmbovițean, reținut în Mehedinți
ONOR veteranilor de război!

ONOR veteranilor de război!

aprilie 29, 2025
În agonia bătrâneții și a singurătății!
Restricții de circulație, pe un tronson circulat din Mehedinți!
Aro, povestea continuă!

Aro, povestea continuă!

aprilie 27, 2025
Joc și voie bună la Zilele Severinului, ediția 2025, ziua II!
Festivitate de premiere la Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne!
Zilele Severinului, ediția 2025!
Marșul Factorilor Poștali, la Vânju Mare!
Colectarea separată este obligatorie!
Decizie șocantă! Curtea de Apel Ploiești a decis anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor!
Cod Portocaliu de vreme severă!
Accident rutier soldat cu o victimă și pagube materiale!
Doi minori au distrus mai multe figurine de Paște, din parcul Central!
Cod Galben de vreme rea!

Cod Galben de vreme rea!

aprilie 22, 2025
Grav accident, în localitatea Eșelnița! O femeie a decedat!
Substanțe interzise găsite de jandarmii mehedințeni asupra unui bărbat
Circulația feroviară este închisă temporar pe distanța Teregova – HM Poarta
Șahiștii mehedințeni au făcut o figură frumoasă în S.U.A
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024

Related Posts