Sorin Cîmpeanu, Ministerul Educației, a emis ordinul de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor. Obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.

Astfel, sunt subliniate următoarele aspecte:

-Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, mai precis până în 14 februarie;

-Toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabila pentru anul 2021 (1.386 lei);

-A fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar;

-Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

-Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

Related Posts