Au fost alocați bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru programul „Masă caldă pentru preșcolari și elevi”. În județul Mehedinți programul se aplică în comunele Gruia, Căzănești, Husnicioara și Punghina.

Peste 66 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului din bugetul de stat pentru acest an au fost alocate pentru a derula și în semestrul doi al anului școlar în curs a Programului „Masă caldă pentru preșcolari și elevi” din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Sunt peste 68.000 de preșcolari și elevi care vor beneficia de acest program. Principalul rol, evident, este acela de a contribui la prevenirea excluziunii sociale, a abandonului școlar și a îmbunătăți performanțele școlare”, a anunțat Dan Cărbunaru purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, a fost majorat costul standard pentru elevi.

Guvernul a stabilit majorarea costului standard per ante-preșcolar, preșcolar, respectiv elev, ce va fi luat în considerare în acest an pentru a asigura fondurile necesare plății majorate a salariilor în sistemul de învățământ și pentru o mai bună finanțare a cheltuielilor materiale. Valoarea coeficientului unu aferent anului în curs pentru cheltuieli salariale va crește cu 4,5% față de anul trecut, respectiv va ajunge de la 6.111 lei la 6.386 lei, în timp ce valoarea coeficientului unu pentru anul acesta pentru cheltuieli materiale se va majora cu 7,8% față de anul trecut, respectiv de la 450 la 485 de lei. Aceste valori vor sta la baza alocării sumelor necesare inspectoratelor școlare pentru a finanța cheltuieli salariale în unitățile de învățământ de stat și de asemenea la baza calculelor bugetelor autorităților publice locale pentru alocarea sumelor de finanțare a cheltuitelor materiale aferente unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și a bugetelor unităților de învățământ particular și confesional acreditate, lucruri necesare pentru finanțarea cheltuielilor salariale și materiale”, a mai explicat purtătorul de cuvânt.

Related Posts