Statele membre ale Națiunilor Unite au ajuns la un acord istoric pentru protejarea oceanelor lumii, după 10 ani de negocieri, relatează site-ul BBC. Tratatul plasează 30% din mări în zone protejate până în 2030, cu scopul de a proteja şi recupera biodiversitatea marină. Acordul a fost încheiat la sediul ONU din New York, sâmbătă seara, după 38 de ore de discuții. În cea mai recentă evaluare a speciilor marine la nivel global, s-a constatat că aproape 10% sunt în pericol de dispariție, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). În aceste noi arii protejate, stabilite prin tratat, vor fi impuse limite în ceea ce privește pescuitul, rutele căilor de navigație și activitățile de exploatare precum mineritul la mare adâncime.

Sursa text și foto: bbc.com

Related Posts