Ministrul Marcel Boloș a anunțat că în perioada 20 februarie – 16 martie 2023, românii vulnerabili au utilizat 155 milioane lei pentru plata facturilor la utilități, prin intermediul cardurilor de energie.

În total, au fost efectuate peste 500.000 de plăți, din care 88.000 (17,6%) prin mijloace electronice.

La mai puțin de o lună de la startul utilizării cardurilor pentru energie, mai mult de jumătate de milion de familii au folosit banii puși la dispoziție din fonduri europene pentru a-și achita facturile. Beneficiarii au la dispoziție trei metode de plată, pentru a achita repede și simplu facturile la energie. Sunt 9.000 factori poștali și agenți poștali cu aparate optice pentru scanat documente, la care se pot plăti facturile. De asemenea, a crescut numărul celor care achită online, față de primele zile de utilizare a aplicației. Avem deja 88.000 astfel de plăți. Am încercat, împreună cu Poșta Română, să punem la dispoziția beneficiarilor toate informațiile necesare pentru a-i sprijini pe parcursul implementării programului, iar pentru situațiile punctuale aceștia primesc ajutor prin call center-ul dedicat 0319966”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Până la data de 16 martie 2023, peste 2 milioane de carduri au fost distribuite către beneficiari, urmând ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.
Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Related Posts