Deputații au adoptat două legi prin care au făcut completări cu privire la drepturile persoanelor cu handicap.
Este vorba despre legea privind aprobarea Ordonaţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2021 pentru modificarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap și legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Printre modificările importante care vor intra în vigoare se numără următoarele:
• Se modifică alin.(3) al art.1 din Legea nr.61/1993, în sensul clarificării modului în care alocaţia de stat pentru copii se poate acorda tinerilor cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ, dar care nu se încadrează în categoria studiilor liceale sau profesionale, parte din aceşti tineri urmând forme de învaţămant speciale, în cele mai multe cazuri la vârsta de 18 ani ei urmând încă cursurile învăţământului gimnazial;
• Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
• Se reglementează obligaţia comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.