Noua lege a pensiilor a fost aprobată după mai multe neînțelegeri între partenerii din Coaliție. Guvernul anunță că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă. După aprobarea Guvernului, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului unde va fi parcursă toată procedura de dezbatere și adoptare.

Potrivit Executivului, noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.

Dreptul la pensie se obține după minim 15 ani de contribuții, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul, deportarea, prizonieratul sau detenția politică).

Se egalizează treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani. 

În cazul femeilor, concediul pentru creșterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani și 6 luni).

Se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26-30 de ani;

+0,75 puncte/an pentru intervalul 31-35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

De asemenea, sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuții se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.

Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflației plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. 

În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime.

Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaș.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. De la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Leave a Reply

Related Posts