Statele membre UE au decis, joi 12 decembrie, să elimine controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu și între România și Bulgaria de la 1 ianuarie 2025.

”Este un moment istoric să salutăm în sfârșit Bulgaria și România ca membri cu drepturi depline Schengen. Ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu și între acele state membre a fost o prioritate pentru președinția maghiară, iar astăzi a devenit realitate. Acest pas va aduce beneficii nu numai cetățenilor bulgari și români, ci și Uniunii Europene în ansamblu”, a transmis Sándor Pintér, ministrul maghiar al Afacerilor Interne.

Președintele României Klaus Iohannis a declarat că locul României este în spațiul Schengen, în baza performanțelor și a angajamentului nostru.

” În această dimineață, la Bruxelles, a fost luată decizia privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025, o decizie așteptată prea mult timp de către noi toți. Datorită eforturilor coordonate ale autorităților române și a demersurilor intense care s-au făcut la nivel politico-diplomatic – și vreau să evidențiez aici în special Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe, ne putem bucura, în sfârșit, de un drept binemeritat, dobândit în mod legitim de România. Aderarea la spațiul Schengen reprezintă un pas firesc și necesar în consolidarea statutului României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Avantajele apartenenței noastre la spațiul comun de liberă circulație sunt multiple și au impact direct asupra cetățenilor, asupra economiei și a imaginii externe a țării noastre. Eliminarea controalelor la frontierele interne înseamnă circulație mai rapidă și mai simplă pentru cei care călătoresc, timpul petrecut la granițe va fi considerabil redus, iar costurile logistice pentru companii vor scădea, ceea ce va crește rapid competitivitatea produselor și a serviciilor românești pe piața europeană.

În același timp, crește considerabil și atractivitatea României pentru investitorii străini, care vor vedea un avantaj comercial în conectivitatea sporită a țării noastre. Apartenența deplină la spațiul Schengen consolidează, așadar, poziția strategică a României ca poartă între Estul și Vestul Europei. Aderarea la spațiul Schengen a reprezentat un obiectiv strategic important pentru țara noastră. De-a lungul timpului, au existat o serie de obstacole, în ciuda faptului că România este de mult timp pregătită tehnic pentru a respecta exigențele Schengen.

Pentru a înlătura toate aceste dificultăți și pentru a convinge partenerii europeni că avem tot dreptul să facem parte din Schengen, m-am implicat personal astfel încât să obținem un rezultat pozitiv. Am purtat, în acest sens, nenumărate discuții cu omologii mei, am participat la reuniuni și la consultări de natură să convingă fiecare țară în parte să își exprime susținerea pentru noi. Decizia de astăzi este o confirmare clară, fără nici un fel de interpretare, a unei realități. Vreau să felicit toate instituțiile implicate în acest amplu efort și să le mulțumesc pentru munca depusă și perseverența în susținerea activă a acestui demers pe parcursul tuturor acestor ani. Mulțumesc, totodată, instituțiilor europene și tuturor statelor membre care ne-au susținut în acest proces complex. România va continua să acționeze responsabil pentru protejarea și consolidarea frontierelor externe ale Uniunii, inclusiv pentru gestionarea eficientă a migrației ilegale. România este și va rămâne o țară proeuropeană”, a transmis șeful statului.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat și el, joi, imediat după decizia Consiliului JAI, că aderarea deplină la Schengen este „o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”. 

Schengen este cea mai mare zonă de călătorie gratuită din lume. Controalele la frontieră între Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg au fost anulate pentru prima dată în 1985. Spațiul Schengen acoperă acum 29 de țări (25 din cele 27 de state membre, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) și 420 de milioane de oameni. Controalele la frontierele interne cu Cipru nu au fost încă ridicate, iar Irlanda nu face parte din spațiul Schengen.

Related Posts