Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 6 aprilie, noi măsuri de protecție socială pentru salariații angajatorilor a căror activitate este afectată de criza din Ucraina, Federația Rusă și Belarus.
Prin Ordonanță de Urgență, Executivul a reglementat ca salariaţii cărora angajatorii le suspendă temporar contractul individual de muncă potrivit art. 52 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, să beneficieze de o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021.
Această măsură se va acorda până la 31 decembrie 2022 pentru salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, precum şi pentru salariaţii angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale şi care au instituite măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei. Măsura va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Vor putea solicita acest sprijin angajatorii care înregistrează în luna pentru care cer măsura o diminuare a încasărilor cu minimum 20% față de veniturile realizate în luna ianuarie 2022 sau față de veniturile realizate în luna similară a anului 2021, precum și cei care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naţionale de Administrare Fiscală.
Pentru acordarea indemnizației, angajatorii depun prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că au fost afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus, ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. Alături de cerere și declarație se anexează balanța de venituri și cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită indemnizația, precum și balanța de venituri și cheltuieli la care se raportează diminuarea, sau, după caz, de copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancțiunilor internaționale, emis de președintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
Modelul documentelor urmează să fie aprobat, în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Actul normativ adoptat de Guvern mai prevede posibilitatea ca angajatorul să solicite într-o lună calendaristică, pentru aceeași perioadă din lună, pentru salariați diferiți, dar și pentru același salariat, pentru perioade diferite din lună, atât indemnizația de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cât și indemnizația de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru.
Impactul financiar estimat pentru aplicarea noii măsuri de susținere a locurilor de muncă și de prevenire a creșterii șomajului este de aproximativ 736 milioane lei pentru anul 2022.
Tot în ședința de astăzi, Executivul a aprobat un proiect de hotărâre care modifică și completează normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr.129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin HG nr. 522/2003.
Actul normativ clarifică anumite prevederi cu scopul de a crește calitatea sistemului de formare profesională a adulților, pentru îmbunătățirea competențelor profesionale ale salariaților și o mai bună corelare a cererii de pe piața muncii cu oferta de formare profesională.