Președintele României i-a găzduit, la Palatul Cotroceni, pe președintele Consiliului European, Charles Michel, pe prim-miniștrii din Belgia, Ungaria și Croația.
Au discutat despre prioritățile Uniunii Europene pentru următorul ciclu instituțional.
”La Summitul informal de la Sibiu din 2019, am convenit să lucrăm împreună, la nivel european, pentru protejarea cetățenilor noștri și dezvoltarea unei baze economice solide. Din perspectiva României, în următorii ani trebuie să ne concentrăm pe consolidarea construcției europene, în special pe securitate și apărare. Alte teme prioritare privind viitorul UE se referă la extindere, implicarea Uniunii la nivel mondial, reziliența și competitivitatea, energia și migrația. România este profund angajată, în fiecare zi, în avansarea tuturor acestor priorități ale UE și putem contribui semnificativ la acest proces, inclusiv pe baza experienței noastre ca stat care a aderat mai recent și care se află în imediata vecinătate a războiului din Ucraina. Discuțiile precum cele de astăzi pun în evidență unitatea europeană și angajamentul comun de a găsi soluții la problemele prioritare ale oamenilor”, a transmis președintele Iohannis.