Ministerul Finanțelor a dat startul celei de-a doua ediții a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă.
Perioada de subscriere este de două săptămâni, între 17-28 iulie.
În acest context, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București, Ministerul Finanțelor pune la dispoziția persoanelor care doresc să doneze sânge un centru mobil în instituție. Centrul este organizat în holul central al instituției în perioada 18-20 iulie, între orele 8:00-13:30.
„Este o campanie pentru care avem ca motto „Ce poate fi mai prețios decât viața însăși?” Gândiți-vă la faptul că prin simpla acțiune de a dona sânge, putem aduce speranță și zâmbet pe chipurile celor aflați în nevoie, familiilor lor și comunității în ansamblu. Iar pentru a face completă această mișcare de solidaritate, vom avea un centru de donare chiar în Ministerul Finanțelor, în perioada 18-20 iulie, unde puteți veni să faceți un gest de generozitate și la schimb plecați cu cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis. Așadar, vă invit pe fiecare dintre voi să faceți un pas înainte și să vă alăturați acestei campanii. Fac apel inclusiv la membrii Guvernului, să ni se alăture și să fie o sursă de inspirație și de schimbare” , a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ce oferă titlurile de stat Fidelis
Titlurile de stat Fidelis sunt o alternativă a depozitelor bancare și se adresează investitorilor care își asumă un risc scăzut. Investitorii care se vor alătura campaniei vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadența la un an, față de 6,3% cât s-ar fi acordat în mod normal.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 17 iulie va conține și emisiunile uzuale, respectiv:
- titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,30%, respectiv 7,20%;
- titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Comisioane zero și câștiguri neimpozabile
Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:
- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
- câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
- flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro; www.alphabank.ro; www.bvb.ro – Programul FIDELIS).
Donarea de sânge aduce o serie de beneficii:
- imunitatea organismului crește,
- riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu 30%.
În plus, pe lângă cea mai mare dobândă la titlurile de stat, donatorii primesc:
- un set de analize;
- adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
- o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
- bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului;