Deputatul mehedințean Alin Chirilă anunță că a depus un proiect de lege pentru protejarea sănătăţii copiilor prin interzicerea reclamelor la produsele fast-food în timpul programelor pentru minori.
Proiectul de lege a mai fost semnat de peste 100 de senatori şi deputaţi de la toate formaţiunile politice.
„Avem obligaţia de a proteja copiii şi tinerii din România de expunerea crescută la reclamele care promovează alimente şi băuturi nesănătoase. Plecând de la o realitate tragică, în care România e pe locul întâi în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă, am propus alături de colegii mei de la PSD acest proiect care să interzică publicitatea la băuturile şi alimentele cu mult zahăr şi grăsimi în timpul programelor TV adresate copiilor” , a declarat Alin Chirilă.
Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food, care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor.
Mai multe state europene, cum sunt Marea Britanie şi Germania, au reglementat strict reclamele la produsele fast-food în timpul programelor pentru copii şi tineri. Astfel, Marea Britanie a interzis de anul trecut anunţurile din cadrul programelor TV pentru alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr înainte de ora 21:00, pentru a încuraja alimentaţia sănătoasă şi a combate obezitatea.
De asemenea, reclamele la fast-food, care sunt accesibile copiilor, au fost interzise şi în Germania. După ce ministrul Agriculturii din Germania a cerut ca o parte din reclamele la fast-food, accesibile copiilor, să fie interzise, mulţi părinţi au solicitat ca aceeaşi decizie să fie luată şi în privinţa dulciurilor, fie că vorbim despre cele din cofetării sau cele amplasate în apropierea caselor de marcat din supermarketuri.